Free Business Joomla by Review Justhost

Critici-Citate

Ce gândesc unele personalitãti (critici de artã, filozofi, editori, etc) despre artist si opera lui. 

"Pictura lui Emil Ciocoiu este un imn închinat libertãţii, o rugã înãlţatã Domnului pentru îndepãrtarea tarelor egoismului, a dramelor rãzboaielor, a meschinãriei abuzurilor. Este testamentul spiritual al unui om care prin arta sa ne descoperã sursa de provenienţã a tuturor acestora, și ne-o redã purificatã prin apa libertãţii.", Andrea Baffoni, Critic de artă

"De mai bine de 20 de ani colectionãm tablourile lui Emil Ciocoiu, si sântem mereu îndrãgostiti de pictura sa, la fel ca în prima zi. Emil Ciocoiu creeazã artã care ne impresioneazã ochiul, inima si sufletul.", Karla si Klaus Stollenwerk Colectionari cu, si din pasiune

"Lumea lui este un Univers. Cu o creativitate cosmică, artistul Emil Ciocoiu se avântă în căutarea stelelor. Rămânând în acela și timp profund ancorat în pământ. Natura și Omul, Credința și Galaxia reprezintă temele sale predilecte, cărora le dă o expresie proprie prin tehnica sa captivantă. Arta lui Emil Ciocoiu este colorată, emană optimism și totodată o profunzime strălucitoare. Ea aduce împreună oameni, religii, mentalități, transgresează granițele. La fel ca Artistul însuși." Marcel Philipp, Primarul General al Orașului Aachen

"Ce eveniment putea fi mai potrivit să inaugureze [...] generoasele spaţii expoziţionale şi foaiere ale Teatrului Naţional "I.L.Caragiale", aflat în plină metamorfoză şi devenire, decât retrospectiva de pictură a unui cunoscut artist român şi european al penelului, Emil Ciocoiu!? [...] A fost o "dragoste la prima vedere" pentru tulburătoarele alegorii vizuale - rafinat exuberante cromatic - ale pictorului Ciocoiu. Sunt extrem de bucuros că lucrările sale vor înnobila, timp de două luni, spaţiile expoziţionale, încă "virgine", ale noului Teatru Naţional, bucurând ochii sutelor de spectatori care îi vor trece pragul." Ion Caramitru, Director General Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucuresti

"Pictura lui Emil Ciocoiu vorbeşte despre om ca despre Cosmos, despre libertate ca despre vibraţia supremă, şi despre naşterea Universului ca dată de certificat pentru fiecare dintre noi. Opţiunea pentru lumea de dincolo de frontierele comunismului i-a dat voie să zboare spre împlinirea destinului şi, mai ales, a viziunii. Se înalţă şi vede lumea cu ochii plutirii în înalturi." Marius Tita, critic de artã, redactor sef la radio "Romania International", Bucuresti - România


"Creatia pictorului român Emil Ciocoiu impresioneazã dintr-un prim contact prin vibratiile puternice emotionale pe care ti le induce, prin filosofia culorilor, miscându-ti amplu si subtil întreaga fiintã, conectându-te spontan si firesc cu cele mai pure energii vitale cosmice." Prof. Dr. Sorin Mircea OPRESCU, Primar General al Municipiului Bucuresti

"Pornind de la universul sentimentelor sale, Ciocoiu concretizeaza plastic marile aspiratii umane." MIRCEA DEAC, critic de arta, Bucuresti - România

"Munca asidua si autodisciplina in exercitarea zilnica a talentului, stau la baza succesului sau. Fluidul inspirat de sotia sa violonista Rodica-Daniela Ciocoiu ii stimuleaza in mod sigur creativitatea. Ne bucura indeosebi hotarirea lor de a se stabili la Aachen. Aceasta ne ofera sansa de a participa intensiv la activitatile lor artistice." Dieter si Karl Philipp, Philipp Galerie si Atelier de arta

"Munca indirjitã si disciplinatã, modul serios si profund de a aborda marile teme existentiale, iatã cheia succesului acestui mare artist." DIETER PHILIPP, Handwerkskammer President, Aachen - Germania

"Drumul solid al acestui artist de exceptie, a fost parcurs de la analizã la sintezã, prin procesul tulburãtor al transformãrii materiei in spirit." AUGUSTO MEDICI, directorul revistei si editurii Contemporart, Modena - Italia

"Tabloul - SHARON QUARTETT - este una dintre cele mai importante lucrãri de artã realizate in peisajul plastic german postbelic." Professor Dr. dr. honoris causa mult. PETER LUDWIG, Aachen - Germania

"Emil Ciocoiu, demn continuator al traditiilor culturale ale Gorjului plasate de Brâncusi atât de sus in patrimoniul umanitãtii, a metamorfozat "Coloana în îninitului" în "Coloana de foc", redând cu o maiestrie caracteristicã numai marilor pictori, esenta acesteia, care-i permite sã urce încã o treapta în devenirea sa ca bun al picturii europene." Professor Dr. IONEL CONSTANTINESCU, Bucuresti - România

"Pictura lui Ciocoiu este o prefigurare intuitivã a ordinii, încãrcatã de misterul vietii manifestatã in diversitate." Professor NICOLA MICIELI, critic de arta, Pisa - Italia

"Alaturi de sculptura lui Brancusi, pictura lui Ciocoiu vine sa ne umple de lumina imensitatii." Professor FLORIANO DE SANTI, critic de arta, Roma - Italia

"Tablourile lui Emil Ciocoiu parcã se nasc din frumusetea unui cântec vechi românesc; când exaltã de bucurie, când devin triste pânã la jale... Poezia picturii lui strãluceste de curãtenie interioarã, dinamismul ei subtil reflectã dorinta de libertate si de înãltare sufleteascã a artistului. Mesajul viziunilor sale cosmice este transmis, în jocul de imaginar si rational, prin cascade de culori si nuante izvorâte dintr-un misterios fluid creator." CHRISTEL VON NAGEL, critic de arta, Aachen - Germania

"Pe fundamentul culturii bizantine si al influentelor impresioniste, Emil Ciocoiu dezvoltã de-a lungul anilor o identitate cu totul personalã în stilul si forma picturii sale, o identitate ce se lasã cu greu clasificatã. Culoare, vibratie, asocieri, picturã de idee, armonie in miscare, simt al infinitului, toate acestea sunt notiuni cu care criticii iau pozitie fatã de pictura acestui artist. Energia lui Emil Ciocoiu izbucneste îndeosebi în tablourile "Vulcan" (1984) si "Izvorul pasiunii" (1985). Pentru Emil Ciocoiu urmeazã o fazã de intense contacte cu diferite culturi si popoare. Cãlãtoreste la San Francisco, New York, Ierusalim, Berlin, de mai multe ori la Paris, Roma, Madrid, Atena, Budapesta, Bucuresti si în multe alte orase, unde picteazã. Aceste impulsuri sunt pânã astãzi foarte importante pentru Emil Ciocoiu.  

Contactul cu oamenii, cu agitatia vietii de zi cu zi, cu pulsul din ce în ce mai accelerat al timpului nostru, cu agresivitatea crescândã, cu noile migratii pe Terra, sunt înregistrate de "Ochiul sãu interior" si transpuse în pictura sa, în vibratii din ce în ce mai dense si mai perceptibile cu o identitate proprie si total diferitã de cea a majoritãtii picturii actuale." JÖRG ENGELBRECHT, Enterprise Advisor, Köln - Germania - 1995, Comment on the TV film "Prayer of painting" by Marilena Rotaru 8.05.1995

"Pictura lui Emil Ciocoiu ne confruntã cu o nouã posibilitate în creatie: puterea de a picta muzica. Simbolistica sa metafizicã se naste dintr-o necesitate profundã, religioasã, de a cânta omul si apartenenta sa la univers. Ciocoiu este un artist complex, bine articulat si clar, cu un rol definit în orchestra artisticã internationalã." WOLFGANG BECKER

"Dimensiunea poeticã a picturii lui Emil Ciocoiu este însotitã de o profundã meditatie filozoficã. Ce este viata dacã nu energie în miscare? Datoria artistului este de a o transforma în realitate. El trebuie sã confere realitãtii o formã poeticã, sã deschidã poarta spre o lume a fanteziei si a visurilor. Prin vraja combinatiilor sale de culori si a jocurilor de luminã, Emil Ciocoiu reuseste sã creeze o operã originalã al cãrei scop este întelegerea universalã." IONEL JIANU - "Les artistes roumains en Occident" ARA, Los Angeles - USA 1987

"In pictura lui Emil Ciocoiu, lumina este esentialã din tot atât de multe puncte de vedere câte tuse a asternut pe panzã. . El o modeleazã, o recreazã, o invocã si o venereazã. In fiecare picturã a sa, ca un adevãrat pastor pe câmpiile infinite, artistul cheamã umanitatea sã vinã si sã ia luminã." Marius Tita, critic de artã, redactor sef la radio "Romania International", Bucuresti - România

"Artã, filozofie si spiritualitate reunite într-o feerie de culori si lumini, atingând la fel de mult rationalul si emotionalul, intr-un spectacol vizual de o calitate demnã de cei mai mari pictori din lume." TUDOR IVANOV, cofondator al Pulsar Consulting SA, Wavre - Belgia

"Lumina parcurge toate dimensiunile în absolutul lor, fãrã a se raporta la umbrã." PHILIPPE LEGLISE, critic de arta, Beaune - Franta

"Dotat cu o mare putere de muncã, dublatã de o statornicã pasiune pentru picturã, Emil Ciocoiu îsi îmbogãteste în permanentã mijloacele de exprimare. Creatia rezultatã urmeazã un drum ascendent care, fãrã îndoialã, va duce spre o binemeritatã împlinire." Professor GHEORGHE SARU, painter, Bucuresti - România

Existã un rafinament cromatic deosebit, o subtilã utilizare a luminii, o calmã si solarã luare în posesiune a realitãtii, ce exprimã primatul unui panteism firesc, în virtutea cãruia natura devine receptacul si reflex al prezentei umane." VIRGIL MOCANU, critic de arta, Bucuresti - România

"De mult, de foarte de mult, eu însumi cel putin n-am întîlnit la un tînãr pictor o vocatie a culorii si a pulsatiei luminii traduse atît de senin si de rafinat în acelasi timp. Existã la acest pictor venit din lumea de legendã a Gorjului o plãcere secretã a culorii si o umilintã inspiratã în fata vietii si o patimã adîncã pentru lumina soarelui si a zilei si a înserãrii si a diminetii asa cum se aseazã ea pe flori, pe pomi, pe pãmînt, pe lucruri si pe lumea întreagã." DINU SÃRARU, writer, Bucuresti - România

"Ciocoiu încearcã a da coeziune spatiului printr-o degradare subtilã a culorilor care, desi aparent sterse, au o luminozitate interioarã ce conferã pînzelor sale o anumitã pozie ..." GRIGORE ARBORE, Critic de artã, Bucuresti

"Emil Ciocoiu face nevãzutul vãzut si viitorul ni-l face prezent." ROLF SCHMIDT-HOLTZ, Chief Editor Stern Magazine, Hamburg - Germania

"Vã multumim pentru contributia dumneavoastrã la initiativa de a umple aceastã importantã si emblematicã clãdire, Berlaymont, cu exemple semnificative de culturã europeanã. Arta dumneavoastrã este foarte admiratã si apreciatã atât de cãtre oficialii Comisiei Europene cât si de cãtre miile de vizitatori veniti în aceastã clãdire ca sã aprecieze o contributie artisticã valoroasã." JAN FIGEL, Comisar cu Cultura la Comisia Europeanã, Bruxelles


"Questo delicato interprete della natura, che ricrea con un'infinità di sfumature di grigi i colorati, iridati con molta sensibilità, si è conquistato un ben meritato posto nella pittura; egli dà ai suoi lavori quell'atmosfera poetica, quella musicalità del colorito che trae la sua linfa dall'autentica tradizione dell'arte romena. La vibrazione lirica della sua creazione genera mediante i colori un linguaggio che si rivolge sia all'occhio che all'anima. Considerato con la dovuta serietà, l'elaborazione dell'atto di creazione artistica ci appare come un coerente sforzo di dimostarsi fedele alla propria strada nell'arte, senza deviazioni da una coscienza professionale decisa, che si rifiuta l'imitazione, l'enfasi e gli artifici."  Professor GHEORGHE SARU, painter, Bucharest

"Ciocoiu esterna nei suoi lavori un delicato sentimento di fronte alla natura, una fine e sottile combinazione dei toni di colore, una maniera personale di abbinarli sulla tela nonchè une seria e profonda scienza di comporre un paesaggio. Cosi, la sua pittura contiene un pathos sincero di fronte alla natura calma e quello stato di introversione e solitudine, una esistenza genuina che si manifesta attraverso un pieno accordo tra artista e natura. Ciocoiu si impone alla nostra attenzione anche per la serietà professionale e soprattutto per la certezza che partendo dall'universo dei suoi sentimenti egli riesce a concretare in maniera plastica le grandi aspirazioni umane." Mircea Deac, Art Critic, Bucharest

 

"Ciocoiu porta una più severa censura dei mezzi espressivi, una concentrazione tonale di una più grave risonanza, lo stresso piacere del lavoro con tocchi vivaci distribuiti nell'intento di ottenere la forma e di esprimere la spazialità nei paesaggi con orizzonti vibranti nonché nelle nature statiche con implicazioni liriche. L'attento esame della materia, la voluttà del lavoro con la massa cromatica, gli accenti di evocazione lirica (e nello stesso tempo vitali), l'equilibro e la "solarità" della concezione che subordina l'impressione rozza fanno di Emil Ciocoiu una presenza in grado di gistificare le proprie premesse e il credito accordatogli dal pubblico e dalla critica." VIRGIL MOCANU, Art Critic, Bucharest